Ioana, 24 de ani, se prezinta la cabinet pentru fobia de caini. Relateaza ca devine anxioasa, cu intense reactii vegetative, de fiecare data cand zareste un caine. Marea ei spaima sunt cainii fara stapan, maidanezii. Chiar pana sa ajunga la mine a vazut in curte doi caini si m-a sunat pentru a iesi in curte ca sa o insotesc la cabinet. A fost tare utila aceasta experienta pentru interventia ulterioara, caci am putut sa calibrez nonverbal, paraverbal si verbal cum reactioneaza “live” la stimulul fobogen.

         Programul sau a cuprins 5 sedinte de o ora, la interval de o saptamana intre sedinte. Pe parcursul acestor intalniri, am aplicat o serie de tehnici NLP si cognitiv-comportamentale, printre care: terapia rapida a fobiilor (pe care o voi prezenta in acest articol), swish pattern, lucru cu linia timpului, plan de expunere progresiva atat in plan imaginar cat si in realitate la stimulii fobogeni.

         Actual, la 4 luni de la intreruperea intalnirilor noastre, se simte eliberata de acele temeri care au persistat 9 ani. Marturiseste ca mai sunt momente in care mai are ezitari, mai ales cand se intuneca afara si vede mai multi caini maidanezi. Desigur ca este un grad de anxietate, de stres constructiv, avand in vedere ca pot fi pericole reale. Subliniez ideea ca fobia este o teama nejustificata, mult amplificata de imaginatia noastra bogata, insa sunt situatii in care e potrivit sa fim precauti fata de potentialele pericole reale. A dezvoltat o ancora cand zareste mai multi caini, pe care o considera utila si anume pune poseta, care adesea are dimensiuni destul de mari, in zona pieptului.

         In randurile urmatoare redau inregistrarea unei intalniri (sedinta a III-a) in care am aplicat terapia rapida a fobiilor, denumita si disocierea vizual-kinestezica.

         Cristi: Povesteste-mi te rog, in cateva cuvinte, cand ti-ai dat seama prima oara ca iti este frica de caini.

         Ioana: In urma cu noua ani eram la un spectacol in aer liber cu cateva prietene, cand deodata a venit spre mine un caine care m-a muscat de picior. M-am speriat foarte tare.

(Incepe deja sa respire mai repede, se inroseste la fata, strange picioarele, apar usor lacrimi in ochi. Toate aceste reactii arata usurinta cu care se asociaza cu acel film mental trait cu ani in urma. Gandesc ce abilitate fantastica are creierul nostru de a-si reaminti ceva trait demult si sa traverseze aceleasi stari emotionale, chiar in lipsa stimulului care a declansat fobia. )

         Cristi: Este o.k. sa-ti adresez cateva intrebari legate de experienta pe care ai descris-o mai devreme?

         Ioana: Da.

         Cristi: Cam ce dimensiuni are filmul pe care mi l-ai descris?

         Ioana: E mare tare, cam 4 metri lungime pe 2 metri latime.

         Cristi: Te vezi pe tine in film sau esti acolo ca actor?

         Ioana: Ma vad pe mine in film, dar privind de la mica distanta.

         Cristi: La ce distanta de tine e acel film?

         Ioana: Cam la jumatate de metru.

         Cristi: E color sau alb-negru?

         Ioana: Sunt culori vii, chiar mai intense dacat au fost in realitate.

 (Toate acestea sunt submodalitatile vizuale ale experientei ei. Intr-o alta intalnire am abordat si monologul interior.)

         Cristi: Extrage o imagine placuta, in care erai relaxata, de dinaintea experientei cu cainele.

         Ioana: Eram la spectacol, radeam cu prietenele mele, dansam, ma simteam foarte bine.

         Cristi: Fa o poza mare, color, atragatoare, cu acele momente.

         Ioana: Ok.

         Cristi: Observa ce simti aici si acum, pe masura ce privesti aceasta imagine.

         Ioana: Sunt relaxata si plina de energie.

         Cristi: Las-o deoparte pentru cateva momente, caci imediat vei apela din nou la ea. Acum extrage un moment placut de dupa experienta cu cainele.

         Ioana: Cand am ajuns acasa de la spital pentru vaccin si m-am simtit mult mai bine.

         Cristi: Opreste o imagine mare, colorata, aproape de tine, cu acele momente.

         Ioana: Ma vad stand in pat cu mama mea, in deplina siguranta.

         Cristi: Iata ce-ti propun acum. Cand ai fost ultima oara la cinema?

         Ioana: Cu o luna in urma.

         Cristi: Cam pe ce scaun stateai?

         Ioana: Cam la mijlocul salii.

         Cristi: Iti propun sa-ti imaginezi ca te afli acum in acea sala de cinema. Deocamdata nu se deruleaza nimic pe ecran.

         Ioana: Ma vad in sala, sunt acolo.

         Cristi: Iti amintesti unde se afla camera de proiectie?

         Ioana: Undeva in spatele salii, mai sus.

         Cristi: Imagineaza-ti cum tu din sala, plutesti in acea camera de proiectie.

         Ioana: Sunt acolo.

         Cristi: O vezi pe Ioana din mijlocul salii? Si Ioana din mijlocul salii vede ecranul unde urmeaza sa fie derulat un film?

         Ioana: Da. Chiar clar.

(Aceasta tehnica este tare utila persoanelor care prelucreaza informatia mai degraba prin canalul senzorial vizual. La Ioana acest canal este cel dominant).

         Cristi: Acum bucura-te si asociaza-te cateva secunde cu imaginea placuta de dinaintea experientei cu cainele.

(Calibrez si apar semne fiziologice specifice relaxarii).

         Cristi: Iar acum fii in camera de proiectie si priveste-o pe Ioana din mijlocul salii.

         Ioana: Da, o vad.

         Cristi: Iar ea priveste ecranul unde se difuzeaza toata experienta cu cainele de la inceput pana la sfarsit. Deci Ioana din sala o priveste pe Ioana de pe ecran cum trece prin acele momente.

(Fac liniste cam 20 de secunde, timp in care Ioana vizualizeaza ceea ce i-am propus.)

         Cristi: Apoi traieste si asociaza-te cu imaginea placuta de dupa experienta, cand erai in pat cu mama si zambeai.

(Iar liniste 10-15 secunde.)

         Cristi: Pana acum ai introdus experienta cu cainele intre doua imagini placute, pline de resurse interioare. Ca intr-un sandwich. Urmeaza etapa care transforma.

(Zambeste si ea.)

         Cristi: Tii minte cum era la video, cand apasai un buton si derulai filmul in sens invers?

         Ioana: Era tare amuzant.

         Cristi: Traieste imaginea de dupa experienta, bucura-te de ea pret de cateva secunde, apoi deruleaza rapid tot filmul cu cainele de la sfarsit la inceput, pana ajungi in imaginea initiala placuta, in care dansai cu prietenele tale la spectacol.

(Liniste 20 de secunde.)

         Cristi: Acum iti propun sa mai faci aceiasi pasi si mai rapid, caci creierul nostru invata tare repede. Si cand inversezi filmul, mai adaugi un cuvant care sa te motiveze sa faci aceasta schimbare.

(Liniste 15 secunde.)

         Ioana: Am ales cuvantul “incredere”.

         Cristi: Ok. Mai doresti inca o data sa faci aceiasi pasi?

         Ioana: Inca o data…

         Cristi: Iar acum verifica cum te simti. Adu-ti aminte de experienta cu cainele asa cum ai povestit-o la inceputul intalnirii noastre.

         Ioana: Nu reusesc sa vad clar si culmea, e la mai mare distanta de mine.

(Zambeste. La fel si eu.)

          Draga cititorule, atat mai adaug: avand dorinta de schimbare si constientizand beneficiile starilor de pana atunci, aceasta tehnica este eficienta la cele mai multe persoane.

Iti sugerez sa o aplici si tu. Da-mi si mie de veste, sa traiesc o mica parte din bucuria ta.