Lucrez la cabinet cu o persoana care sufera de balbism. A dezvoltat aceasta problema la varsta de 10 ani in urma asistarii la o cearta puternica. Asa a gasit mintea atunci potrivit sa apeleze la balbaiala ca mecanism de gestionare a stresului profund. Acum are 31 de ani.

Avem opt intalniri iar obiectivul pentru aceasta etapa este sa se elibereze de emotiile asociate limbajului, caci traieste multa anxietate si furie care izvorasc din dorinta de a comunica fluent. Iar aceste emotii devin un cerc vicios care de fapt alimenteaza si mai mult coerenta limbajului.

Iti relatez o sedinta in care am descoperit acest paradox al mintii noastre, intelegand ca mintea noastra este alcatuita din contradictii, irationalitati si polaritati. I-am propus Mariei (nu e numele real pentru a pastra confidentialitatea) sa se priveasca pe ecranul mental intr-un moment in care s-a balbait, ca apoi sa se relaxeze si sa priveasca din nou experienta. Ce mi-a spus a fost esential in a ghida mai departe interventia. Mi-a relatat ca cu cat isi propunea sa se relaxeze si sa se priveasca in acea experienta, cu atat devenea mai incordata in corp. Eu observasem nonverbal ca in tot acest timp respiratia devenise mai accelerata, aparusera micromiscari la nivelul degetelor si roseata in zona fetei. Atunci i-am propus inversarea mecanismului si anume sa-si dea voie sa intre cat poate in acea incordare si sa se lase cuprinsa cu totul de ea. Sa intensifice imaginile mentale, sa mareasca volumul monologului interior si sa lase corpul sa traiasca asociat aceste senzatii de incordare. Ce crezi ca s-a intamplat? A inceput sa se relaxeze. Devenea tot mai senina. Traduc senina prin ridicarea colturilor gurii, privirea mai sus, respiratia mai lenta si postura usor lasata pe spate.

Nu i-am explicat mecanismul psihologic implicat. Ma tem ca daca i-as spune, s-ar pierde din roadele acestei tehnici. Cum spunea Milton Erickson ca sunt lucruri inconstiente care e preferabil sa ramana asa.

Apoi, am rugat-o sa citeasca jumatate de pagina dintr-o carte, iar eu fara sa vada am cronometrat-o. I-am propus sa citeasca o alta jumatate de pagina, mentionand ca de aceasta data sa se balbaie cat poate de mult, chiar sa depuna eforturi constiente in acest sens. Cronometrand-o iar, care crezi ca a fost rezultatul? Primul scenariu l-a citit intr-un minut si 46 secunde, iar cel de-al doilea scenariu intr-un minut si 21 secunde. Nemaipunand presiune pe ea in a citi cat mai repede si fluent, a doua oara a citit intr-un timp mai scurt.

La finalul intalnirii noastre i-am propus ca tema pentru acasa (psihologii dau teme pentru acasa :)) sa intre cat poate in incordare. Mai mult, i-am propus de trei ori pe zi sa faca asta, la ora 10, la ora 14 si la ora 18. Speranta mea e ca prin aceasta interventie, Maria sa duca senzatiile in sfera controlului ei, observand ca le poate declansa si ca ele nu apar haotic. Expunandu-se incordarii de fapt se se elibereaze de ea.

Alte situatii in care am aplicat aceasta strategie psihoterapeutica au fost in reglarea somnului, in ejacularea precoce, in gestionarea atacurilor de panica si in managerierea tulburarilor obsesiv-compulsive.

De exemplu, cu privire la insomnie i-am propus persoanei ca oricat de somn i se va face, pana la ora 2 nu are voie sa doarma. I-am intarit aceasta interdictie si sub hipnoza, de genul “oricat de mult vei simti nevoia de somn, oricat de mult pleoapele vor deveni grele, vei depune toate eforturile sa nu adormi pana la ora 2…”

In ejacuarea precoce, i-am propus ca timp de 2 saptamani sa nu faca dragoste cu prietena, oricat de mult si-ar dori asta. In urmatoarele 2 saptamani doar sa-si exploreze trupurile prin sarutari si mangaieri, tot fara sa faca sex. Iar in urmatoarea saptamana sa aiba contact sexual, cu mentiunea sa ejaculeze cat mai repede posibil. Sa se concentreze in a ejacula rapid. Am fost atat de multumit cand mi-a spus ca s-a imbunatatit semnificativ durata activitatii sexuale. Ma suna de sarbatori transmitandu-mi ca in prezent traieste bucurie pe deplin cu privire la performanta sa sexuala.

Propria experienta

Imi aduc aminte de primul workshop pe care l-am sustinut. Am ajuns la sala de curs cu doua ore inaintea participantilor, cu scopul ca dincolo de detaliile organizatorice, sa pasesc in acel cadru pentru a-mi gestiona emotiile. La un moment dat, un gand si-a facut aparitia “sunt eu pregatit sa sustin doua zile de curs?” Imediat teama si-a facut aparitia manifestandu-se prin batai puternice ale inimii, o senzatie de inmuiere a picioarelor si caldura la nivelul intregului corp. Un impuls ce mi-a aparut a fost sa ma retrag, sa plec de acolo intr-un loc in care sa ma simt in siguranta. In acele momente, constient ca daca ma retrageam nu faceam altceva decat sa-mi hranesc frica, am ales sa o provoc. Mi-am spus: “ok, daca tot ati aparut, voi senzatiilor din corp, ia sa vad cat de mult puteti sa cresteti”. Pentru 20-30 secunde, senzatiile s-au amplificat. Am insistat in a ma expune lor: “doar atat puteti, abia astept sa descopar care e maximul vostru…” In urmatoarele momente am simtit cum intregul corp incepe sa se relaxeze. Cum devin mai usor si focusat pe ce urmeaza sa fac.

Acum, ca suntem la finalul intalnirii, te invit sa analizezi care sunt/vor fi situatiile din viata ta in care vei apela la aceasta abordare.

Pana data viitoare nu uita sa te astepti la miracole, pentru cat tu esti unul dintre ele!

Publicat in: coaching

Iti place acest articol? Aboneaza-te la RSS si citeste mai multe!