Despre arhitectura creierului si cum o putem transforma!

by cristi

Despre arhitectura creierului si cum o putem transforma!

by cristi

by cristi

Stii cu ce seamana creierul nostru?

Imagineaza-ti un soare de la care pleaca 1000 de raze. Iar aceste raze se intalnesc cu razele altor sori. Cati neuroni crezi ca sunt in capul nostru? Cam 80 de miliarde.

La mine se activeaza o parte din neuroni prin sinapsele lor, la tine o alta parte, caci aceste conexiuni sunt potentiale si nu au loc la fiecare persoana la fel. E ca atunci cand pun in priza o instalatie cu becuri rosii, iar tu una cu becuri albastre. De aici deriva faptul ca traim in propria realitate. Te invit sa luam un exemplu concret: te duci la film cu mai multi prieteni iar dupa cateva zile, daca cineva va propune sa redati cu ce ati ramas in urma acelui film, ce crezi, raspunsurile voastre vor fi identice sau intens influentate de interpretarile pe care le-ati dat fiecare in parte?

E o axioma in Programarea Neuro-Lingvistica (NLP): “harta nu este totuna cu teritoriul”. Aceeasi experienta poate fi interesanta si provocatoare pentru o persoana, iar pentru o alta persoana poate fi descurajanta si obositoare. Oamenii isi creaza o realitate proprie care nu este identica cu realitatea insasi si este diferita si de a celorlalti datorita filtrelor pe care ei le utilizeaza. Filtrele sunt valorile, principiile, experientele de-a lungul vietii si mai ales setul de convingeri pe care le avem despre noi insine si ceilalti. Schimband filtrele care redau realitatea, vom schimba si modurile de perceptie si reprezentare asupra realitatii. Nu spun ca e usor sa facem transformari in interiorul nostru caci la fel ca orice proces ce are la baza invatarea, e nevoie sa exersam o perioada noile comportamente pentru a crea noi carari neuronale. Creierul cauta sa-si economiseasca energia, care apropo, am putea aprinde un bec de frigider cu energia lui, incat va cauta drumul accesat cel mai des. Pana si el iubeste scurtaturile. Daca tu te-ai obisnuit sa tipi cand cineva te provoaca, s-a format o retea neuronala responsabila de asta. Hranind tot mai putin aceasta retea, incepe sa paleasca, incat isi face aparitia o alta retea prin care inveti sa comunici nonviolent. Imi place metafora in care daca eu am curatat aleea de zapada pana in fata casei, zilele urmatoare voi merge pe aleea curatata. Gen, daca m-am comportat de multe ori intr-un anumit fel, e foarte probabil ca data viitoare sub influenta acelorasi stimuli, sa apelez la acelasi comportament. Ce putem face, e ca printr-o serie de tehnici specifice dezvoltarii personale, sa curatam zapada de pe langa aleea care ma ducea pana la casa. Practic sa ne cream o noua retea neuronala. Presupune anumite eforturi motivationale pentru a face asta, totodata e atat de minunat sa observam cum creste calitatea vietii noastre.

Aceste transformari se leaga si de cunoscutul concept de neuroplasticitate a creierului. Cu decenii in urma se considera ca neuronii pierduti nu se mai pot regenera. Cercetari ceva mai recente intaresc ideea ca neuronii au capacitatea de a se regenera, independent de varsta. E eliberator sa stim ca putem invata noi abilitati la orice varsta. Astfel eliminam din vocabularul nostru expresia: „la varsta mea nu mai pot…” Cu cat suntem dispusi sa hranim cu informatii creierul nostru, cu atat activam tot mai multe retele neuronale. Daca facem pauze indelungate in a invata ceva nou, indiferent ca citim un ziar, completam integrame sau facem exercitii de matematica, se raresc o parte din retelele deja construite. Creierul e asemeni unui muschi din corp, cu cat il antrenam cu atat ramane activ…

Ce crezi, cat la suta folosim creierul nostru? Adresez adesea aceasta intrebare in cadrul primului modul de NLP Practitioner. Multe persoane spun ca 10%, unele sunt mai pesimiste – 7%. De fapt noi folosim 100% din creierul nostru. Desigur ca nu in acelasi timp. Eu acum pe masura ce scriu acest articol am activate diferite zone ale creierului, acele zone necesare focusarii atentiei si responsabile de firul logic ale ideilor. Este o mare diferenta intre expresiile „ne folosim o mica parte din potentialul nostru interior” (cu care rezonez pe deplin) si „majoritatea oamenilor isi folosesc doar 10% din capacitatea cerebrala”. Este tare simplu de dovedit ca e un mit al psihologiei populare, prin prisma cercetarilor neurologice si neuropsihologice, care releva ca nicio arie a creierului nu poate fi distrusa de accidente vasculare cerebrale sau traume la cap fara a cauza deficite grave de functionare cerebrala.

Arhitectura mintii noastre e legata de sistemul nostru de convingeri. Convingerile au o pondere uriasa in a marca ce selectam noi din realitate. Schimbandu-le, ramanem atat de surprinsi sa descoperim ca ne raportam diferit la realitate. Pentru a atrage schimbari la nivelul lor, devine pretios sa exploram emotiile asociate. Cred ca ele sunt cireasa de pe tort. Ai intalnit situatii in care cu toate ca logic, rational, iti spuneai ca nu ai de ce sa-ti fie frica cand vorbesti in public, valul de emotii devenea tot mai puternic? Imi aduc aminte de o povestioara ce oglindeste relatia ganduri-emotii: <La psiholog a venit o persoana care se credea cadavru. Cu toate ca au analizat impreuna argumentele si contra-argumentele pentru care este sau nu cadavru, pacientul tinea cu tarie la convingerea lui. La un moment dat, psihologul il intreaba: ce crezi, cadavrele sangereaza? Pacientul, usor ironic si categoric, spune ca nu. Psihologul ii cere acordul si cu un ac sterilizat il inteapa in deget si imediat tasneste sangele. Pacientul ramane inmarmurit pret de mai multe secunde. In  mintea lui, psihologul spune „yes, inca un caz rezolvat” Ce crezi ca a exclamat apoi pacientul? „Uau, si cadavrele sangereaza!!!”>

Te provoc la un scurt exercitiu: numara cat poti de repede obiectele de culoare rosie din incaperea unde te afli…. (nu citi mai departe decat dupa ce numeri…) Ok, acum inchide ochii pentru cateva momente si enumera ce obiecte sunt de culoare verde… Dupa cum observi, e mult mai dificil sa faci asta, tocmai prin prisma faptului ca atentia ti-a fost indreptata catre o anumita culoare. Extinzand de aici, imagineaza-ti in cate situatii ai vazut doar ceva anume si ai neglijat complet alte fatete ale ei. De exemplu, cand te certi cu cineva, e foarte probabil sa auzi si sa se intipareasca adanc in minte doar unele expersii folosite de cealalta persoana si sa apesi butonul Delete la altele. La fel cand pleci in concediu: ramai cu fragmente din acea experienta.

Aici gasesc utila Programarea Neuro-Lingvistica si anume ca detine instrumentele prin care ne putem extinde harta mentala. Scopul NLP-ului nu e de a sterge sau de a inlocui experientele din viata noastra, ci mai degraba de a ne oferi libertatea ca in prezent sa abordam din alte perspective aceeasi situatie. Sa constientizam ca o perioada am actionat sub influenta pilotului automat, iar acum putem alege alte cai de a gestiona o situatie. O aducem in sfera controlului nostru facand in primul rand PACE cu trecutul nostru.

Lucrez la cabinet cu o persoana ce intampina provocari in sfera comportamentului alimentar. Cand ajunge acasa dupa o zi plina, primul lucru pe care il face este sa se duca la frigider si sa manance mult, pana traieste senzatia de burta plina si grea. Ce se intampla apoi? Descrie ca traieste doua tipuri de senzatii: fie e cuprinsa de vinovatie, remuscari, regrete cu privire la cat a mancat, fie intra intr-o bucla a resemnarii. Asa s-a creat un cerc vicios. Intentia acestor stari, de vinovatie sau resemnare e una buna, de a ajusta, de a corecta cantitatea de alimente, insa paradoxal, ele intretin comportamentul alimentar. Mintea noastra e alcatuita din ambivalente si paradoxuri.

I-am propus doamnei sa practice un set de exercitii NLP si de Mindfulness ce promoveaza ideea de ACCEPTARE a situatiei. Cand spun acceptare nu ma refer la a accepta cat mananca, ci la blandetea cu care sa se raporteze fata de ea imediat dupa ce a mancat mult. Cred cu tarie ca pe masura ce isi ofera mai multa seninatate, intelegere, acceptare, blandete fata de emotiile pe care le simte, devine mult mai libera in interior sa diferentieze foamea fiziologica de cea psihologica.

Cum altfel sa finalizez acest articol decat printr-un exercitiu de stimulare neuronala:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top